Evenimente

Muzeul Naţional de Istorie a României

Expoziţii temporare:

- "Bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki", o expoziţie foto-documentară
- 6 august - 6 septembrie 2009

Expoziţia este dedicată evenimentelor tragice de pe 6 şi 9 august 1945, care au marcat istoria omenirii, atunci când oraşele japoneze Hiroshima şi Nagasaki au fost atinse de suflul distrugător al bombardamentului atomic. Fotografiile expuse evocă momentele devastatoare ale acelor zile, experienţa tragică a supravieţuitorilor şi eforturile locuitorilor celor două oraşe pentru promovarea păcii şi renunţarea la armele nucleare.

Expoziţia cuprinde fotografii, documente, imagini video din patrimoniul Muzeului Memorial al Păcii din Hiroshima (Hiroshima Peace Memorial Museum) şi a fost itinerată în ţări de pe mai multe continente.

Expoziţia se înscrie sub egida Anului prieteniei dintre Japonia şi ţările dunărene (Japan Da
nube Friedship Year 2009) şi a Aniversării a 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România.

Expoziţia organizată de către Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Memorial al Păcii din Hiroshima şi Ambasada Japoniei la Bucureşti poate fi vizitată din 6 august 2009 până pe data de 6 septembrie 2009.


- "O istorie pe două roţi"
- 20 august - 30 septembrie 2009

Tematica expoziţiei, care prilejuieşte inedita întâlnire a motocicletelor în spaţiul muzeului, o reprezintă vehiculele pe două roţi aflate în circulaţie pe străzile din România, până in anii ‘80. Expoziţia prezintă publicului primele modele de motociclete de serie, civile şi de război din perioada antebelică, interbelică şi contemporană. Publicul va putea admira mărci cunocute produse în fostele ţările socialiste, precum IJ, MZ, CZ, Ural, Carpaţi, dar şi motociclete produse de firmele BMW, Puch, SACHS, Deutchs Industri, Triumph, din afara spaţiului socialist. Totodată, vizitatorii vor primi informaţii interesante din istoria şi evoluţia motociclismului în România.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu